Ganduri

Ochii ei negri priveau in gol , dincolo de tavanul mizer ce acoperea camera ieftina. Cum a putut fi atat de naiva incat sa creada ca timpul va ajuta...Ca ea nu are nimic de facut si totul va trece de la sine?

Incerca din rasputeri sa planga , sa gaseasca puterea sa-l urasca pentru fiecare moment in care a fost fericita...

Isi inghiti lacrimile , ii revazu chipul in minte...atat de perfect , dar totodata uman . Cum poate fi cineva si perfect..si om? Oximoronul i se potrivea : era sculptat dupa chipul lui Dumnezeu

"Dumnezeule !" reusi ea sa ingane printre buzele-i tremurande, inghetsate de intunericul teluric al lasitatii sale...

Privi din nou la barbatul ce o tinea in brate: o copie ieftina , vulgara , dupa un manechin ce defileaza pe podiumurile celebre.... Era, pe cat de frumos fizic...pe atat de primitiv in sufletul lui !

Cum putuse sa creada ca acel barbat il va putea inlocui vreodata pe cel care ii fusese predestinat ?

Se indeparta usor de fizicul acel , care o imbratisa strans , de parca ar fi fost o papusa fara viata , si spre indreapta spre fereastra...Ploua !

De mica se simtea in siguranta in ploaie, convinsa ca fiecare strop o va invalui intr-o aura protectoare. Isi lua hainele si decise sa faca primul pas ca sa scape de tortura retoricii "ce-ar fi fost daca?"

Simti primul strop de ploaie pe frunte...O ardea durerea provocata nu atat de racoarea glaciala pe care i-o produsese ploaia...ci de speranta care palpaia ca un foc mocnit , in sufletul ei .

"Acum ori niciodata !" , Spuse , intelegand ca o viata fara riscuri este un apus fara soare ...tot ce este frumos este inghitsit de previzibil !

Timpul se scurgea greu...Ploaia ii dadea un aer primitiv..dar totodata inocent ...precum prima femeie creata de Dumnezeu , ineinte de a comite pacatul capital.

Grabi pasul , ferindu-se de rasarit , ptca o data cu aparitia soarelui , jidiile ei se vor topi brusc in focul creat de iluzia unui inceput, iar cand ajunse intr-un sfarsit la destinatie, picioarele ii tremurau de dor, de faptul ca il stia atat de aproape , dar in acelashi timp era departe...

Intrase in casa...Pastrase cheia pe care i-o dadu el...precum un lucru sfant menit sa-i apropie e fiecare data cand departarea ii mistuia...

O astepta ! Parca-i putea citi gandurile. Simtea cum fiecare sentiment din el , pulsa in ea ...Il iubea atat de mult...atat de tare, incat simtea ca l-ar fi coplesit cu atata caldura...

El ii atinsese suvitele de par lipite intre ele de ploaia rece, neinduratoare . Era el ! Cu adevarat el ! Atat de aproape incat ii putea simti parfumul in nari , se imbata cu aroma lui si se lasa purtata pe bratele lui...

O iubea ! Nu i-o spusese...Nici nu era nevoie ...era mai mult decat dragoste...era o stare continua de extaz...un infinit de placere...

Isi simtisera lipsa...Se simtea atat de libera in bratele lui puternice , ca si cum ar prinde aripi , ar zbura spre cer, l-ar imbratisa pe Dumnezeu si s-ar reintoarce pt a trai aceasi clipa la infinit !

"De maine totul va fi diferit....N-ai sa mai pleci de langa mine..."

E ciudat cum un simplu gest sau cuvant poate diviza sau contopi lumi...Niciodata nu este nevoie de mai mult pt a se intampla asta...

" Infrunta-ti demonii ce te indeparteaza de mine... Infrunta-ti viata...Traieshte-ti visele... Si nu uita ca noi suntem efemere personaje de basm , care se chinuie sa supravietuiasca sntimentelor atat de umane si de simple incat , coborand spre aceste sintamante telurice se pierd in ei ... Si totul e atat de simplu...Dar simplitatea se invata greu "

Şi aşa s-a născut iubirea…

Ninge…Priveam de multe ori din cer, cum Dumnezeu lua fiecare sentiment sau declaraţie de dragoste, le transforma în fulgi şi le presara asupra muritorilor. Era o stare de reverie atât de frumoasă şi de profundă , încât cele mai telurice sinţământe se metamorfozau în dragoste.

Ştiam că va veni şi rândul meu. Ştiam că fiecare înger, pentru a trece în următorul stadiu , trebuie să devină OM ! Mă simţeam un personaj efemer de basm , prinţesa vulnerabilă , aşteptând să coboare spre sentimentele ei umane , pentru a putea fi iubită. Se simţea totul mai dulce asa…

Şi era atât de frumos pe pământ… O multitudine de stări mă readuc la viaţă din visarea mea necontrolată. Lumea îşi urmează cursul ei : copiii fericiţi se joacă cu zăpada în cel mai pur mod cu putinţă.Puteam simţi cum aurele lor străluceau înmuiate în candoare şi naivitate.Oamenii trec nepăsători, nu privesc în ochi, nu par să se bucure de acest peisaj înălţător . Îşi ascund ochii de teama vulnerabilităţii.Fiinţe efemere care caută fericire , neştiind că nu este o destinaţie, ci un mod de a trăi !

Un muritor mă priveşte în ochi,iar eu îl văd cum îşi îndreaptă paşii amorţiţi către mine.

“Dumnezeule…E sculptat după chipul tău” reuşesc să îngân cu buzele febrile , tremurânde…

Închid ochii.Trec prin mine multe stări , de la nepăsare, la iubire. Parcă ma îndrept uşor spre subteranele iadului , mă topesc în flăcările emanate de prezenţa lui.

”Un înger iubeşte un muritor” murmur eu încet , dar destul de tare încat el mă aude !

”Eşti atât de frumoasă ! Sigur îţi este frig ! Ar trebui să vii cu mine la o cafea” , îmi spune el cu glasul vesel...

Dar cum poate să-mi fie frig ? Cum pot să simt altceva decât o căldură care îmi radiază din piept ? Am acceptat şi în drum spre cafenea, acesta începe să-mi povestească despre el. Nu aud nimic din ce îmi spune : Lumea mea gravitează în jurul ochilor săi verzi...

Am petrecut mai multe zile împreună , iar într-o dimineaţa mă trezesc cu un sentiment cumplit . Îmi arde pieptul , şi incep sa scap de acest simţământ prin lacrimi.Şi plâng . Şi simt nevoia să-l văd...

Îi aud vocea tremurândă cum ma implora , parcă prin vis... ”Te iubesc ! Te rog trezeşte-te”

Deschid ochii...Mă simt atât de ciudat, de parcă nu aş fi văzut lumina soarelui de mult timp. Îmi era dor de soare, dar mai ales de EL , şi de chipul lui , care radiază de fericire doar văzându-mă.

Sunt la spital, conectată la o grămadă de aparate.Încerc să-mi ridic mâna să-i ating chipul , să mă asigur că e acolo , dar eram prea slăbită.

Îmi povesteşte cum avusesem un accident de maşina în Ajunul Craciunului şi am intrat in comă. Fusese totul un vis ! Îngerul din mine a luptat cu demonii mei şi a câştigat , astfel , eram în viaţă, iubită şi iubind !

Nu sunt un înger, ci un om...O fiinţă efemeră predestinată să trăiască , să iubească , şi să se stingă încet în braţele persoanei iubite.

A fost o simplă continuare a iubirii mele, cât timp am fost în coma, transpusă într-o lume paralelă.Un vis atât de frumos , pe care îl trăiesc alături de el în fiecare zi.