Ganduri
Ochii ei negri priveau in gol , dincolo de tavanul mizer ce acoperea camera ieftina. Cum a putut fi atat de naiva incat sa creada ca timpul va ajuta...Ca ea nu are nimic de facut si totul va trece de la sine?
Incerca din rasputeri sa planga , sa gaseasca puterea sa-l urasca pentru fiecare moment in care a fost fericita...
Isi inghiti lacrimile , ii revazu chipul in minte...atat de perfect , dar totodata uman . Cum poate fi cineva si perfect..si om? Oximoronul i se potrivea : era sculptat dupa chipul lui Dumnezeu
"Dumnezeule !" reusi ea sa ingane printre buzele-i tremurande, inghetsate de intunericul teluric al lasitatii sale...
Privi din nou la barbatul ce o tinea in brate: o copie ieftina , vulgara , dupa un manechin ce defileaza pe podiumurile celebre.... Era, pe cat de frumos fizic...pe atat de primitiv in sufletul lui !
Cum putuse sa creada ca acel barbat il va putea inlocui vreodata pe cel care ii fusese predestinat ?
Se indeparta usor de fizicul acel , care o imbratisa strans , de parca ar fi fost o papusa fara viata , si spre indreapta spre fereastra...Ploua !
De mica se simtea in siguranta in ploaie, convinsa ca fiecare strop o va invalui intr-o aura protectoare. Isi lua hainele si decise sa faca primul pas ca sa scape de tortura retoricii "ce-ar fi fost daca?"
Simti primul strop de ploaie pe frunte...O ardea durerea provocata nu atat de racoarea glaciala pe care i-o produsese ploaia...ci de speranta care palpaia ca un foc mocnit , in sufletul ei .
"Acum ori niciodata !" , Spuse , intelegand ca o viata fara riscuri este un apus fara soare ...tot ce este frumos este inghitsit de previzibil !
Timpul se scurgea greu...Ploaia ii dadea un aer primitiv..dar totodata inocent ...precum prima femeie creata de Dumnezeu , ineinte de a comite pacatul capital.
Grabi pasul , ferindu-se de rasarit , ptca o data cu aparitia soarelui , jidiile ei se vor topi brusc in focul creat de iluzia unui inceput, iar cand ajunse intr-un sfarsit la destinatie, picioarele ii tremurau de dor, de faptul ca il stia atat de aproape , dar in acelashi timp era departe...
Intrase in casa...Pastrase cheia pe care i-o dadu el...precum un lucru sfant menit sa-i apropie e fiecare data cand departarea ii mistuia...
O astepta ! Parca-i putea citi gandurile. Simtea cum fiecare sentiment din el , pulsa in ea ...Il iubea atat de mult...atat de tare, incat simtea ca l-ar fi coplesit cu atata caldura...
El ii atinsese suvitele de par lipite intre ele de ploaia rece, neinduratoare . Era el ! Cu adevarat el ! Atat de aproape incat ii putea simti parfumul in nari , se imbata cu aroma lui si se lasa purtata pe bratele lui...
O iubea ! Nu i-o spusese...Nici nu era nevoie ...era mai mult decat dragoste...era o stare continua de extaz...un infinit de placere...
Isi simtisera lipsa...Se simtea atat de libera in bratele lui puternice , ca si cum ar prinde aripi , ar zbura spre cer, l-ar imbratisa pe Dumnezeu si s-ar reintoarce pt a trai aceasi clipa la infinit !
"De
E ciudat cum un simplu gest sau cuvant poate diviza sau contopi lumi...Niciodata nu este nevoie de mai mult pt a se intampla asta...
" Infrunta-ti demonii ce te indeparteaza de mine... Infrunta-ti viata...Traieshte-ti visele... Si nu uita ca noi suntem efemere personaje de basm , care se chinuie sa supravietuiasca sntimentelor atat de umane si de simple incat , coborand spre aceste sintamante telurice se pierd in ei ... Si totul e atat de simplu...Dar simplitatea se invata greu "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu