Şi aşa s-a născut iubirea…
Ninge…Priveam de multe ori din cer, cum Dumnezeu lua fiecare sentiment sau declaraţie de dragoste, le transforma în fulgi şi le presara asupra muritorilor. Era o stare de reverie atât de frumoasă şi de profundă , încât cele mai telurice sinţământe se metamorfozau în dragoste.
Ştiam că va veni şi rândul meu. Ştiam că fiecare înger, pentru a trece în următorul stadiu , trebuie să devină
Şi era atât de frumos pe pământ… O multitudine de stări mă readuc la viaţă din visarea mea necontrolată. Lumea îşi urmează cursul ei : copiii fericiţi se joacă cu zăpada în cel mai pur mod cu putinţă.Puteam simţi cum aurele lor străluceau înmuiate în candoare şi naivitate.Oamenii trec nepăsători, nu privesc în ochi, nu par să se bucure de acest peisaj înălţător . Îşi ascund ochii de teama vulnerabilităţii.Fiinţe efemere care caută fericire , neştiind că nu este o destinaţie, ci un mod de a trăi !
Un muritor mă priveşte în ochi,iar eu îl văd cum îşi îndreaptă paşii amorţiţi către mine.
“Dumnezeule…E sculptat după chipul tău” reuşesc să îngân cu buzele febrile , tremurânde…
Închid ochii.Trec prin mine multe stări , de la nepăsare, la iubire. Parcă ma îndrept uşor spre subteranele iadului , mă topesc în flăcările emanate de prezenţa lui.
”Un înger iubeşte un muritor” murmur eu încet , dar destul de tare încat el mă aude !
”Eşti atât de frumoasă ! Sigur îţi este frig ! Ar trebui să vii cu mine la o cafea” , îmi spune el cu glasul vesel...
Dar cum poate să-mi fie frig ? Cum pot să simt altceva decât o căldură care îmi radiază din piept ? Am acceptat şi în drum spre cafenea, acesta începe să-mi povestească despre el. Nu aud nimic din ce îmi spune : Lumea mea gravitează în jurul ochilor săi verzi...
Am petrecut mai multe zile împreună , iar într-o dimineaţa mă trezesc cu un sentiment cumplit . Îmi arde pieptul , şi incep sa scap de acest simţământ prin lacrimi.Şi plâng . Şi simt nevoia să-l văd...
Îi aud vocea tremurândă cum ma implora , parcă prin vis... ”Te iubesc ! Te rog trezeşte-te”
Deschid ochii...Mă simt atât de ciudat, de parcă nu aş fi văzut lumina soarelui de mult timp. Îmi era dor de soare, dar mai ales de EL , şi de chipul lui , care radiază de fericire doar văzându-mă.
Sunt la spital, conectată la o grămadă de aparate.Încerc să-mi ridic mâna să-i ating chipul , să mă asigur că e acolo , dar eram prea slăbită.
Îmi povesteşte cum avusesem un accident de maşina în Ajunul Craciunului şi am intrat in comă. Fusese totul un vis ! Îngerul din mine a luptat cu demonii mei şi a câştigat , astfel , eram în viaţă, iubită şi iubind !
Nu sunt un înger, ci un om...O fiinţă efemeră predestinată să trăiască , să iubească , şi să se stingă încet în braţele persoanei iubite.
A fost o simplă continuare a iubirii mele, cât timp am fost în coma, transpusă într-o lume paralelă.Un vis atât de frumos , pe care îl trăiesc alături de el în fiecare zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu